We use cookies for statistical purposes.

  • 43 Nicolae Caramfil Street, 2 Floor, Ap. 4, Bucharest
  • office@romanianlawoffice.com
  • +(4)0744 156 374
Our Articles

Reglementarea comunicarii citatiilor – Opinie juridica

 Opinie asupra constitutionalitatii reglementarii comunicarii citatiilor si a altor acte de procedura

Contrar opiniei destul de raspandite in cadrul societatii romanesti, scopul oricarei firme de avocatura este ca, pe cat posibil, sa evite ca diferendele in care sunt implicati clientii lor sa se transforme intr-un litigiu ce va trebui solutionat pe cale judiciara. Inevitabil insa, uneori singura solutie ramane apelarea la instantele de judecata si intr-o atare situatie este rolul avocatului sa maximizeze sansele clientului prin alcatuirea unei strategii legale corespunzatoare si ghidarea clientului prin procedurile judiciare.

Sistemul de drept romanesc este unul extrem de formalist astfel incat nerespectarea stricta a normelor de procedura poate avea consecinte extrem de grave asupra fondului cauzei. Din pacate insa, actuala legislatie contine destul de multe reglementari a caror aplicare poate prejudicia – si o si face in destule cazuri – drepturile fundamentale ale justitiabililor.

Una din reglementarile problematice se refera chiar la modalitatea de citare prevazuta de Codul de procedura civila, care este in opinia noastra neconstitutionala si – fiind o procedura necesara absolut tuturor proceselor, indiferent de valoarea sau obiectul lor – afecteaza in mod inevitabil un mare numar de oameni.

Conform procedurii actuale (art.161 si urmatoarele din Codul de procedura civila) citatiile (si orice alte acte de procedura) se inmaneaza ca regula persoanei careia ii sunt adresate – ceea ce este corect si in conformitate cu practica generala a statelor democratice. Problema este insa ca legislatia prevede atat de multe exceptii de la acest principiu incat in fapt inmanarea citatiei persoanei citate constituie mai degraba exceptia decat regula.

Astfel, art.161 alin.(3) prevede ca Pentru cei care locuiesc în hotel sau cămin, citaţia se predă, în lipsa lor, administratorului hotelului ori aşezământului, iar, în lipsa acestuia, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte.” Problema consta in faptul ca nu exista nici o metoda de a sti daca administratorul asezamantului respectiv sau portarul au macar obligatia predarii corespondentei catre persoana citata si, cu atat mai putin, daca vor si efectua respectiva predare. In practica portarul este o persoana angajata pe baza de contract, fie direct fie printr-o firma de paza, singura sa obligatie contractuala fiind aceea de asigura securitatea cladirii respective.

In plus, problema nu este numai daca respectiva citatie va fi predata destinatarului, ci si cand va fi predata. Asa cum am spus, sistemul de justitie din Romania este unul extrem de formalist, aproape toate drepturile procedurale ale unei persoane putand fi exercitate numai intr-o perioada determinata de timp – iar unele termene sunt extrem de scurte (3-5 zile). Este irational sa pretindem ca orice administrator de camin sau portar de bloc sa cunoasca procedura civila, posibilele consecinte ale neexercitarii unor actiuni intr-un anumit termen si, ca urmare, sa predea imediat citatia destinatarului. Chiar daca, prin absurd, acest lucru s-ar intampla, tot exista posibilitatea ca predarea sa nu fie posibila. Daca, spre exemplu, destinatarul citatiei primeste este notificat de instanta sa-si indeplineasca anumite obligatie intr-un termen de 10 zile de la primirea citatiei, insa el este plecat in concediu pentru doua saptamani? Evident, in momentul cand se intoarce la domiciliu si portarul ii inmaneaza citatia termenul s-a scurs deja, iar din punct de vedere legal citatia a fost „primita” – deci se afla in culpa! Consecintele pot fi extrem de grave, inclusiv anularea actiunii si/sau pierderea dreptului supus judecatii.

Art.163 din Codul de procedura civila contine prevederi similare si chiar mai grave; alin.(6) stipuleaza ca „Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa. Asadar orice persoana majora (din familie sau nu) care locuieste la respectiva adresa – in realitate, in cele mai multe cazuri, factorul postal nu verifica domiciliul, ci pur si simplu inmaneaza citatia oricarei persoane gasite la adresa – sau chiar si o persoana ce nu domiciliaza acolo, dar „in mod obisnuit primeste corespondenta” poate primi in mod valabil citatia.

Ce garantii exista ca persoana respectiva va inmana corespondenta destinatarului? De unde stim ca persoana in cauza, chiar domiciliind la aceeasi adresa cu destinatarul, nu se afla in litigiu cu acesta (spre exemplu, intr-un caz de divort)? Cum anume se stabileste ce persoana (alta decat destinatarul) primeste „in mod obisnuit” corespondenta?

Fata de aspectele descrise mai sus, precum si fata de celelalte reglementari similare din Codul de procedura civila, ne vedem nevoiti sa subliniem ca citarea si comunicarea actelor de procedura catre partile dintr-un dosar nu reprezinta o chestiune colaterala si putin importanta. Dimpotriva, reprezinta o conditie minimala pentru un proces echitabil.

Actuala reglementare nu numai ca nu se asigura ca justitiabilii vor fi informati asupra procedurilor derulate in dosarele in care sunt implicati, ci stabileste o metodologie de citare care face mult mai probabila informarea deficitara. Ori acest lucru este de natura sa afecteze atat dreptul fundamentale la aparare prevazut de art.24 din Constitutia Romaniei (fiind astfel neconstitutionale), cat si credibilitatea sistemului de justitie din Romania.

In aceste conditii, in opinia noastra, se impune o modificare urgenta si de substanta a reglementarilor la care am facut referire.