We use cookies for statistical purposes.

  • 43 Nicolae Caramfil Street, 2 Floor, Ap. 4, Bucharest
  • office@romanianlawoffice.com
  • +(4)0744 156 374
Our Articles

Infiintarea societati europene

Societatea europeana este societatea infiintata pe teritoriul Uniunii Europene sub forma unei societati anonime europene.

CONDITIILE FUNCTIONARII UNEI S.E.:
– capitalul social este exprimat in Euro si nu poate fi inferior sumei de 120.000 Euro;
– sediul social al SE este stabilit pe teritoriul Uniunii Europene, in acelasi stat membru ca si administratia centrala- un stat membru poate impune SE inregistrate pe teritoriul sau obligatia de a-si amplasa administratia centrala si sediul social in acelasi loc;
– denumirea unei SE este precedata sau urmata de abrevierea SE;

SOCIETATE EUROPEANA CONSTITUITA PRIN FUZIONARE

Procedura de constituire prin fuziune:

Organele de conducere sau de administratie ale societatilor care fuzioneaza redacteaza un proiect de fuzionare.

Proiectul de fuzionare include urmatoarele elemente:
(a) denumirea si sediul social al fiecareia dintre societatile care fuzioneaza, precum si cele preconizate pentru SE;
(b) raportul de schimb al actiunilor si, dupa caz, cuantumul sultei;
(c) modalitatile de predare a actiunilor SE;
(d) data de la care aceste actiuni dau dreptul de a participa la beneficii si orice modalitati speciale privind acest drept;
(e) data de la care operatiunile societatilor care fuzioneaza sunt considerate din punct de vedere contabil ca fiind efectuate de SE;
(f) drepturile acordate de SE actionarilor care beneficiaza de drepturi speciale si detinatorilor de titluri, altele decât actiuni, sau masurile propuse in privinta acestora;
(g) orice avantaj special acordat expertilor care examineaza proiectul de fuziune, precum si membrilor organelor de administratie, de conducere, de supraveghere sau de control ale societatilor care fuzioneaza;
(h) statutul SE;
(i) informatii privind procedurile de stabilire a modalitatilor referitoare la implicarea lucratorilor.

SOCIETATE EUROPEANA DE TIP HOLDING
Astfel, organele de conducere sau de administratie ale societatii care promoveaza operatiunea intocmesc, in aceiasi termeni, un proiect de constituire a unei SE. Acest proiect include un raport explicativ si justificativ privind aspectele juridice si economice ale constituirii, care indica, de asemenea, consecintele pe care adoptarea formei de SE le are pentru actionari si la lucratori.
Actionarii sau detinatorii de participatii ai societatilor care promoveaza operatiunea dispun de un termen de trei luni in care pot informa societatile implicate cu privire la intentia de a contribui la constituirea SE cu actiunile sau participatiile pe care le detin.

CONSTITUIREA UNEI FILIALE A SOCIETATII EUROPENE

Entitatile juridice reglementate de dreptul public sau privat, constituite in temeiul legii unui stat membru si având sediul social si administratia centrala pe teritoriul Comunitatii, pot constitui o filiala SE subscriind la actiunile acesteia, cu conditia ca fiecare dintre cel putin doua dintre ele:

(a) sa fie reglementate de legislatia unor state membre diferite;
SAU
(b) sa detina de cel putin doi ani o filiala reglementata de legislatia unui alt stat membru sau o sucursala pe teritoriul altui stat membru.

TRANSFORMAREA UNEI SOCIETATI ANONIME IN SOCIETATE EUROPEANA

PROCEDURA:
a) organul de conducere sau de administratie al societatii in cauza intocmeste un proiect de transformare si un raport explicativ si justificativ privind aspectele juridice si economice ale transformarii si indicând consecintele pe care adoptarea formei de SE le are asupra actionarilor si lucratorilor;
b) adunarea generala a societatii in cauza aproba proiectul de transformare, precum si statutul SE.

STRUCTURA UNEI SOCIETATI EUROPENE:
O societate euopena include:

– o adunare generala a actionarilor si
– fie un organ de supraveghere si unul de conducere (sistem dualist), fie un organ de administratie (sistem monist), in functie de forma adoptata prin statut.

SISTEMUL DUALIST:
– organul de conducere raspunde de gestionarea unei SE;
– aceeasi persoana nu poate fi in acelasi timp membru al organului de conducere si al organului de supraveghere al aceleiasi SE. Cu toate acestea, organul de supraveghere poate numi pe unul din membrii sai membru al organului de conducere in cazul in care un astfel de post ramâne vacant;
– organul de supraveghere controleaza activitatea organului de conducere;
– organul de conducere informeaza organul de supraveghere cel putin o data la fiecare trei luni cu privire la progresele si evolutiile previzibile ale activitatilor desfasurate de SE;

SISTEMUL MONIST:
– organul de administratie asigura gestionarea unei SE;
– membrul sau membrii organului de administratie sunt numiti de adunarea generala. Cu toate acestea, membrii primului organ de administratie pot fi numiti prin statut;
– organul de administratie se intruneste la intervalele stabilite prin statut, dar cel putin o data la fiecare trei luni, pentru a discuta progresele si evolutiile previzibile ale activitatilor desfasurate de SE;
– organul de administratie isi alege un presedinte dintre membrii sai. In cazul in care jumatate dintre membri sunt numiti de catre lucratori, atunci poate fi ales presedinte doar un membru numit de adunarea generala a actionarilor.

LICHIDAREA, DIZOLVAREA, INSOLVABILITATEA SI INCETAREA DE PLATI
In ceea ce priveste lichidarea, dizolvarea, insolvabilitatea sau incetarea de plati si alte proceduri similare, o SE este reglementata de dispozitiile legale aplicabile societatilor anonime constituite in temeiul dreptului intern al statului membru pe teritoriul caruia se afla sediul social al SE, inclusiv acele dispozitii referitoare la procedura de decizie in adunarea generala.

O SE poate fi transformata intr-o societate anonima reglementata de dreptul intern al statului membru pe teritoriul caruia se afla sediul social al SE in cauza. Decizia de transformare nu poate fi luata decât dupa doi ani de la data inregistrarii sau dupa aprobarea primelor doua conturi anuale.
Transformarea unei SE in societate anonima nu duce nici la dizolvarea societatii, nici la constituirea unei persoane juridice noi.
Organul de conducere sau de administratie al SE intocmeste un proiect de transformare si un raport explicativ si justificativ privind aspectele juridice si economice ale transformarii si indicând efectele pe care adoptarea formei de societate anonima le are asupra actionarilor si lucratorilor.